MAC Studio Fix Fluid Foundation

Beauty-by-Elias-Hove-for-Schon-Magazine-19-03-600x800

Hello beauties,

Mi-am dorit ca prima fila a acestui jurnal de frumusete sa fie scrisa in prima zi a primaverii, cand totul renaste, devine mai frumos, mai luminos si plin de viata…Dar pentru ca bebelinul meu a avut colici si a fost mofturel toata ziua, nu am avut timp nici sa deschid PC-ul.

Cu o zi intarziere, va doresc ca martisorul sa va aduca in suflet bucurie, iubire, zambete si bineinteles… cat mai multe produse de beauty 😉

Pentru ca aceasta este prima postare pe blog, am decis sa fac un review despre produsul de care nu ma pot desparti niciodata: FONDUL DE TEN (FDT).

Sunt convinsa ca nu sunt singura (iar daca sunt, ghinionul meu) care a avut dificultati in alegerea unui FDT, si asta din cauza ca nu stim exact ce ne dorim de la un astfel de produs sau nu alegem nuanta potrivita de fiecare data (eu am patit-o cu tot cu sfaturile “specialistilor”).

Iata ce imi doresc eu de la un astfel de produs:

– in primul rand, sa aiba un grad mare de acoperire (din pacate nu am un ten de papusa ca alte norocoase), dar in acelasi timp sa nu aiba efect de masca;

– sa fie matifiant (nu vreau sa ma trezesc in toiul zilei ca stralucesc mai ceva ca soarele si sa caut disperata pudra prin geanta);

– sa reziste cel putin 9 ore pe fata;

– sa fie cat de cat rezistent la transfer (cam greu de gasit din punctul asta de vedere);

– sa contina cat mai putine substante nocive (si asta e cam greu, ca deh, doar e un produs cosmetic);

– sa indeplineasca toate conditiile de mai sus fara sa fie prea costisitor :D.

Am folosit multe sticlute/tuburi/cutiute de FDT la viata mea, insa nu am cumparat acelasi produs de doua ori, poate pentru ca inca nu am gasit fondul de ten perfect sau poate pentru ca exista  prea multe produse pe piata care imi fac cu ochiul si abia astept sa le testez.

oie_26102440UQGe42g

 

Acestea sunt FDT pe care le-am folosit in ultima perioada, insa astazi voi face un review despre MAC Studio Fix Fluid.

oie_IHUbMQz1SZ5F

Despre acest FDT (foarte popular de altfel intre produsele MAC) am numai cuvinte de lauda. Mi-am dorit un FDT MAC inca dinainte sa testez vreunul pe tenul meu.

Achizitionarea acestuia a fost chiar palpitanta…Eram intr-un duty-free dupa luna de miere si ma delectam cu “bunatatile” dintr-un magazin cu produse de beauty. Cum stateam eu frumusel la coada la casa (era o super coada si in vreo 10 minute trebuia sa ne imbarcam), ce-mi vad ochii? Un super magazin MAC!!! Cum de mi-a scapat, chiar nu stiu…Acum e momentul pentru mult doritul fond de ten, imi zic eu. Ce daca mai am si altele acasa? Ce daca sunt bronzata si o sa-l folosesc  o luna sau doua pana dispare bronzul? Eram deja nerabdatoare sa ajung cat mai repede la casa sa platesc “bunatatile” ca sa am timp sa dau o fuga pana la MAC. Ce conteaza ca am alergat ca disperata pe scarile rulante? Ce daca vanzatoarea de la MAC imi raspundea in rusa cand eu o intrebam ceva in engleza (eram prea blonda si prea bronzata, aveam fata de Russian girl cica)? Important e ca mi-am cumparat fondul de ten la care am tot visat (poate era mai simplu sa trec pe la mall  si sa-l cumpar de acolo, dar eu il vroiam atunci!) si la un pret foarte ok (28 euro cu pompita, era 23 euro fara pompita).

Am ales (de fapt domnisoara de la MAC m-a ajutat sa aleg) nuanta NW22, un bej neutru cu subtonuri rozalii, care camufleaza bine cearcanele albastre. In fotografia de mai jos nuanta pare mult mai galbena (cred ca din cauza luminii); in prima fotografie se observa mai bine.

oie_zSO6l6gdZUWD

De ce sunt asa de incantata de acest produs?

Pai, in primul rand, are o acoperire mare, dar fara efect de masca. Unii ar spune ca are acoperire medie spre mare, dar din punctul meu de vedere este full coverage, intrucat acopera tot ce trebuie sau tot ce nu trebuie sa se vada.

MAC Studio Fix Fluid este destinat tenului mixt/gras, pudra fiind necesara doar in zona T. acest FDT are un finish natural si nu incarca tenul.

Produsul rezista mult timp pe fata; eu am stat machiata chiar si 15 ore cu acest FDT, iar la demachiere s-a luat destul de mult produs pe discheta.

De asemenea, contine si factor de protectie solara – SPF 15.

Ce nu-mi place la acest FDT este faptul ca nu poate fi consumat pana la ultima picatura, intrucat ramane produs pe peretii interiori ai sticlutei. In fotografii pare ca recipientul este plin, insa in realitate este gol.  Un alt inconvenient ar fi ca sticluta nu este prevazuta cu pompita, aceasta se vinde separat (dar odata cumparata, o puteti pastra pentru urmatoarea sticluta de FDT MAC).

Daca recomand MAC Studio Fix Fluid? Cu siguranta DA!!!

Eu eram pe punctul de a-mi cumpara inca o data produsul, dar am vrut sa incerc – si am facut-o – si un FDT de la MAKE UP FOR EVER despre care auzisem numai de foarte bine. Dar despre MUFE Foundation va voi povesti intr-o alta postare.

Voi ati incercat vreun fond de ten MAC? Ce parere aveti?

Kisses, Oana

Advertisements